Skip to content

Alaptarea-review

Încă din primele zile de viaţa m-am bucurat că pot să alaptez, chiar dacă am făcut cezariana şi laptele a venit un pic mai greu, nu m-am dat bătută şi am continuat. Iar Libris m-a ajutat enorm cu aceasta carte. 😉
Alaptarea reprezintă una din cele mai frumoase şi importante momente pentru sănătatea bebelusului. Doctorul Marie Thirion ne scrie o carte despre Alaptare, unde ne spune cat de frumos e să fii mama şi să îţi hranesti copilul cu propriul laptic.
Este foarte important ca bebe să fie alaptat cel puţin în primele 6 luni. Energia necesară pentru alaptarea unui bebeluş intr-o zi este aceeaşi dacă mergi pe jos circa 11 kilometri, aşa că dragi mamici alaptati!
Laptele de mama este numit si aur lichid. Nu există două mame care să aibă acelaşi lapte. La începutul alaptarii, laptele contine lactoza şi proteine, iar la sfârşitul alaptarii bebe suge lapte format din grasimi care îi oferă caloriile necesare creşterii. Coborârea laptelui poate fi stimulată de suptul bebelusului, de prezenta sau plânsul acestuia.
862507.jpgLaptele proaspăt rezistă până la 8 ore la temperatura camerei fără să se altereze şi aproximativ 5-7 zile în frigider. Poţi congela laptele matern aproximativ 3-4 luni fără ca acesta sa işi modifice proprietăţile. Atunci când bebelusul tău se îmbolnăveşte, corpul tău vă produce exact anticorpii de care are nevoie. Bebeluşii alaptati exclusiv la san nu se constipa.
Alaptarea este încurajată şi în cazul mamelor diabetice pentru că în timpul alaptarii glicemia mamei este mai bine reglată şi scade necesarul de insulina injectabila. Alaptarea are un efect calmant asupra bebelusului.
Autoarea ne descrie cu multă sensibilitate una dintre cele mai frumoase aventuri pe care le poate trăi o femeie. Doamna doctor ne răspunde la o mulţime de întrebări, iată câteva dintre ele:
  • Realitatea naturii despre sani, este că acesta este conceput să producă lapte, el curge numai dacă este pornit. Ceea ce numim noi „canale înfundate” nu este decât o acumulare de lapte în san.
  • Nu alaptarea deteriorează sânii, ci vibraţiile bruşte ale volumului acestora. Pentru ca alaptarea să reuşească, formă mameloanelor contează prea puţin.
  • Cu cât bebelusul suge mai eficient cu atât extrage mai mult lapte, iar volumul pe care îl produce mama va fi mai mare.
  • Ca să vă recapatati silueta, e suficient să alaptati timp de câteva luni. Este important că tânăra mama să ştie că poate alege dacă vrea să alapteze sau nu.
  • Cantarirea zilnică: copilul trebuie cîntărit în fiecare zi la aceeaşi ora şi pe acelaşi cântar.
  • Introducerea timpurie a biberoanelor: biberoanele complementare oferite cu prea multă uşurinţă reprezintă primul pas în esuarea alaptarii.
  • Ce e bine să bea mama în timpul alaptarii: sucurile de fructe, favorizează o bună lactatie, apa, ceaiurile (fenicul , anason , busuioc, chimen, limba mielului).
  • Mastita infecţioase: apare atunci când mama are un pic de febra (38-38,5) sânul este tensionat şi uşor dureros.
 Important este să evităm să ne complicam viaţa.
Încă de la varsta de şase luni, îi putem da copilului câte un pic din toate, aceleaşi alimente din care mănâncă întreaga familie, daca in casa se mananca mancare sanatoasa, gatita.
O singură nota de precauţie, foarte importantă: în primii ani, trebuie sa-i rezervam o porţie mare de lapte pentru a favoriza cât mai mult creşterea şi împlinirea copilului.
Dragele mele mamici, va sfatuiesc sa alaptati cat de mult scapand de spalatul biberoanelor sau de cheltuit bani si sanatate.
Alaptati! 🙂

One Comment

  1. Dumitru Doina Dumitru Doina

    Eu am alăptat fetița pana la 2 ani și 7 luni,acum are 3 ani și 6 la!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *