Skip to content

Două ținute cu aceeași geacă de blugi

Bonprix are o gamă largă și variată de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru toată lumea. Dar căutând articole vestimentare pentru mine am observat că rubricile destinate femeilor chiar sunt foarte diversificate.

Nu e de mirare că mi-am făcut niște idei noi pentru o nouă comandă, dar până atunci haideți sa vorbim despre produsele din ultima comandă pe care am primit-o zilele trecute.

Mi-am dorit o geacă de blugi și am tot căutat un model care să mă avantajeze, atât ca model cât și ca nuanță. Așa am ajuns la această geacă denim de fapt eu am o variantă cu o nuanță un pic mai deschisă, dar nu mai este pe stoc.

Modelul este același, geacă scurtă, croi drept, se încheie cu nasturi si are detalii drăguțe la mâneci, mai exact o dantelă albă care scoate puțin din anonimat clasica geacă de blugi. Tot pe mâneci are în zona pliului de la cot un imprimeu ce imită un material ușor șifonat, care nu pot să zic că m-a atras, dar restul jachetei se mulează perfect dorințelor mele.

Basic or not, geaca de blugi este un must în garderoba oricărei doamne sau domnișoare. Am format deja două ținute cu ea și sunt sigură că se poate și mai mult.

În primă fază m-am gândit sa o combin cu o rochiță lejeră de vară, așa că am ales o rochie din jerse cu inimioare. Aceasta este din bumbac calitativ, ușor elastic, are bretele subțiri reglabile, iar modelul este unul evazat din zona abdomenului. Sunt foarte multe modele pe site și în perioada această puteți profita și de reducerile Summer deal care nu sunt deloc puține și de neratat.

Îmi place cum se așează geaca de blugi scurtă peste rochiță dar îmi place cum arată și în combinație cu acest top cu volănașe cu nuanța galben șofran. Culoarea a fost cea care m-a convins dar și modelul cu volănașe care mai ascunde câte puțin din burtică.

Acesta este confecționat dintr-un bumbac combinat cu elastan în procente de 50% fiecare. Este un material ideal pentru perioada călduroasă în care ne aflăm. Bretelele sunt subțiri și nereglabile din păcate, dar îmi place că arată bine împreună cu geaca de blugi care poate fi purtată mai pe seară sau în zilele mai răcoroase. În fotografie am îmbrăcat și colanții 3/4 tot de pe Bonprix luați într-o comandă anterioară.

Așadar cam acestea sunt ținutele mele formate cu hăinuțe de pe Bonprix. Și ca să nu zică soțul că sunt fată rea i-am luat și lui un tricou, confecționat din bumbac 100%, clasic, are decolteu rotund și mâneci scurte. Îmi pare rău că nu am reușit să ii fac o poză îmbrăcat. Dar are un croi drept iar modelul și culoarea sunt simple și plăcute.

Pe final am o curiozitate, care dintre cele doua ținute vă plac cel mai mult, ținută cu rochiță sau cealaltă cu top și colanți?

26 Comments

  1. E foarte frumoasa gecuta din denim, am si eu una asemanatoare! O port in zilele cand e un pic mai racoare. Astept zilele mai reci ca sa o scot la plimbare. Imi plac tinutele tale. ^_^

  2. Tinuta cu rochita imi place mai mult. Si mie imi plac hainele versatile, le si cumpar pe acest criteriu.

  3. Sa o porți sanatoasa. Îți vine f bine și îmi plac cele 2 combinații propuse 💙💙

  4. De la bonprix ma imbrac de ani de zile. Chiar azi am mai plasat o comanda!

  5. Mie îmi place mai mult ținuta cu rochie. Dar oricum, geaca de denim este foarte versatilă și poate fi purtată într-o mulțime de combinații. 🙂

  6. Imi plac gecile de blugi, pit fi asortate in mai mulre feluri si cam merg cu orice articol.

  7. Si eu am o gecuta de blugi care merge la orice,! Imi place mult tinuta cu rochita

  8. Iubesc gecile de blugi. Mi se pare ca sunt atat de versatile incat intind si eu mereu mana catre ele

  9. Oh my goodness! Awesome article dude! Thanks, However I am encountering difficulties with your RSS. I donít know why I am unable to join it. Is there anybody having similar RSS issues? Anyone who knows the answer will you kindly respond? Thanks!!

  10. Very energetic post, I enjoyed that a lot. Will there be a part 2?Stop by my blog forum.chilkat.io

  11. A round of applause for your post.Thanks Again. Cool.

  12. What¦s Going down i am new to this, I stumbled upon this I have found It absolutely helpful and it has aided me out loads. I’m hoping to contribute & aid other users like its aided me. Great job.

  13. wow, awesome blog post.Really looking forward to read more. Much obliged.

  14. I think this is a real great article post.Really looking forward to read more. Fantastic.

  15. Thanks for the blog.Really looking forward to read more. Fantastic.

  16. Very informative post.Much thanks again.

  17. I really enjoy the blog post.Thanks Again. Great.

  18. Really enjoyed this blog post.Really thank you! Really Great.

  19. Great blog article.Really looking forward to read more. Will read on…

  20. I value the post. Will read on…

  21. I really liked your article.Really thank you! Want more.

  22. Thanks for sharing, this is a fantastic blog post.Much thanks again. Really Great.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *