Skip to content

101 povesti și fabule pentru copii – recenzie

Bună și bine te-am regăsit pe blogul meu!

Astăzi apar în fața ta cu o nouă propunere de carte cu povești pentru copii, aceasta este comandată de pe Libris.

Cărțile cu povești sunt cele care ne ajută să îi culcam pe cei mici sau să le distragem atenția din fața ecranelor. Imi place ideea aceasta de a adormi copilul spunându-i o poveste doar că Adelina nu adoarme niciodată, ba dimpotrivă așteaptă finalul curioasă.

Oricum ar fi poveștile sunt benefice pentru cei mici dezvoltându-le imaginația, creativitatea, descoperă lucruri noi, cuvinte noi;

Cartea despre care vorbim astăzi vine într-un format 280 x 230 x 17 mm, are un număr de 126 de pagini, este apărută în 2019, autorul este Chiara Cioni și este o ediție cartonată.

La cuprins regăsim și câteva titluri cunoscute dar și unele de care eu cel puțin nu am prea auzit pentru că sunt culese din întreaga lume. Cartea este tradusă din italiană în română și din ce am observat sunt și câteva detalii schimbate, unele dintre povești fiind adaptate după alte basme, povești, legende, fabule sau mituri.

Ca și design, cartea arată foarte bine, coperțile sunt dintr-un carton rezistent, fiecare pagină având ilustrații frumos colorate, paginile sunt calitative și ca semn de carte avem o panglică roșie.

Poveștile sunt scrise în așa fel încât cei mici să le parcurgă ușor și sa le înțeleagă morala. Acestea sunt numerotate de la 1 pana la 101, așadar le găsim după numărul paginii dar și după numărul poveștii.

101 povești și fabule pentru copii se găsește pe Libris la prețul de 52 de lei și în momentul în care scriu acest articol încă mai este disponibilă. În schimb, cea de-a doua carte scris de același autor este indisponibilă deocamdată.

Tu ce tip de cărți ai achiziționat în ultimul timp? Cum ți se pare propunerea mea?

Îți mulțumesc pentru vizită și ne vedem la următorul articol. 🤗

10 Comments

  1. Pentru nepoti nu iau carti, sunt antitalent la citit, ceea ce imi pare foarte rau. Iau carti pentru mine

  2. Ana Ana

    Anul acesta mi-am propus sa cumpar si sa citesc mai multe carti. Momentan am termin una si sunt deja a2a.

  3. Ce cărticică minunată, o sa o am în vedere pentru cadouri, mulțumesc pentru recomandare! În ultimul timp nu am achiziționat cărți noi, dar am primit multe cărți minunate!

  4. Lili Lili

    O carticica minunata pentru copii, mai ales sa o fac cadou. Multumesc pentru recomandare!

  5. Adriana Ivan Adriana Ivan

    Am achiziționat romane de ficțiune în ultima vreme
    .

  6. UniquebyMM M UniquebyMM M

    Chiar caut cărți pentru copii, pentru că prichindeii mei sunt foarte atrași (Doamne ajută să-i țină!).
    Mulțumesc pentru recomandare, o pun pe listă.

  7. Foarte frumoase sunt cartile de copii, imi plac si mie tare mult.

  8. mihaelanistor mihaelanistor

    O carte numai buna de citit cu nepotica mea.

  9. Foarte dragalasa cartea. Am s-o iau si eu cu siguranta pentru fete

Dă-i un răspuns lui Ramona Gheorghe Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *