Skip to content

De ce iubim pastele?

Primul răspuns corect care îmi vine în minte ar fi că iubim pastele pentru că putem pregăti rapid o mâncare delicioasă și sănătoasă.

Gurile rele ar spune că pastele nu sunt atât de sănătoase, dar cu toții știm că organismul nostru are nevoie și de carbohidrați iar dacă pastele mai au și un sos bun de legume, brânză sau carne, atunci ne putem bucura de o masă de prânz sau o cină nutritivă și foarte sățioasă.

Pastele îmi amintesc de copilărie și nu, mama nu ne făcea faimoasele rețete de paste carbonara, cu sos sau mai știu eu ce, la noi pastele fie erau simple cu brânză și puțin zahăr, fie le transforma mama într-o budincă delicioasă cu brânză și cu un strat de mere care dădea o aromă deosebită pastelor.

Acestea sunt preparatele cu paste Băneasa ce îmi amintesc de copilărie, dar și laptele cu melci, cu fidea, spaghetti sau ce găsea mama pe la magazinul din apropiere.
Mai târziu, abia după ce am plecat la liceu am aflat că pastele se pot mânca în mai multe feluri. Asta după ce am început să frecventez supermarketurile pentru că în magazinele mici nu găseai decât paste sub diferite forme dar nu erau apărute pe nicăieri acele borcane cu diverse sosuri.
De-a lungul timpului am încercat muuuulte rețete de paste farfale grâu dur, spaghetti grâu dur, cu sosuri improvizate de mine sau cu acele borcanașe care au tot ce trebuie în ele. 
Trebuie să recunosc însă că până să am copii mâncam destul de rar acest aliment, însă după ce fetița a descoperit pastele nu există săptămână în care să nu mâncăm paste.
Partea cea mai faină este că pot adăuga aproape tot ce vreau în acest tip de preparat, chiar și legume, brânzeturi sau carne pe care cei mici în mod normal nu le-ar mânca iar când adaug sosul plin de arome peste pastele fierte ca la carte nu am cum să dau greș.

Dacă am vorbi puțin despre proveniența pastelor se pare că este încă confuză, deși toată lumea asociază Italia cu acest preparat se pare că de fapt pastele ar proveni din China, acolo tăiețeii se mâncau în anii 3000 î. d. Hr. apoi Marco Polo ar fi adus pastele în Italia în 1295 deși sunt și zvonuri care spun că în 1279 un soldat genovez a inclus un pachet de paste uscate în inventarul bunurilor pe care le deținea.
Oricum ar fi pastele sunt deja împrăștiate peste tot în lume inclusiv în Europa, așa că nu ne rămâne decât să ne bucurăm de ele.
Revenind în prezent, astăzi am pregătit o rețetă de paste Băneasa grâu dur cu sos de roșii făcut astă-vară cu roșii din grădină și puțin busuioc uscat. Pe lângă pastele cu brânză pe care ni le pregătea mama, aceasta este a doua cea mai simplă rețetă. Fierbi pastele după instrucțiuni, apoi adaugi sosul deja condimentat cu sare, piper, busuioc și usturoi.
Acestea ar putea lua numele de „pastele copilăriei” ale piticilor mei, cu toate acestea uneori mai poftesc și la pastele cu brânză pe care le face bunica. Doar când simt mirosul plăcut al pastelor fierte amestecate cu brânză dulce și uneori combinată cu puțină brânză sărată mă transpun în copilărie, în perioada când totul era mai simplu și mai ușor, când mâncarea o mâncam cu poftă și în fugă să nu pierdem vreun joc din stradă. Pastele erau și ale noastre preferate, de fapt era mare bucurie atunci când mama ne punea în farfurie cârlionții delicioși, poate și de aici dragostea pentru paste.
Dacă am reușit și v-am făcut poftă vă îndemn să le încercați iar dacă nu găsiți aici câteva reţete de paste.
Ce rețetă de paste îți amintește de copilărie?
Acest articol a fost scris pentru proba Băneasa paste din cadrul competiției SuperBlog 2022!

252 Comments

  1. Înainte nici eu nu consumam prea des, însă de ceva timp le ador.

  2. Si la noi in familie sunt la marfe cautare pastele. Ne plac in fel si chip si avem mereu in camara cel putin 3 sortimente!

  3. La mine in familie nu e săptămâna fără sa gătesc paste.

  4. Pastele copilariei sunt cele cu pesmet si nuci. Ar trebui sa le mai fac si acum, dar de obicei, ai mei vor orice reteta dar cu carne :))

  5. Pastele sunt cea mai ușoară mâncare, iar italienii le consumă atât de des și sub atât de multe rețete, încât ai crede că sunt obezi cu toții. Ei bine, nu e deloc așa. Pentru mine, o rețetă pe care am descoperit-o în vacanță este cea care îmi aduce gustul acelei vacanțe și îmi amintește de prieteni dragi de acolo.

  6. Copiii imi cer tot timpul paste. De fapt, daca i-as intreba pe ei sigur asta si-ar dori. In plus, tot pe cele de la Baneasa le folosim si noi

  7. Artificial intelligence creates content for the site, no worse than a copywriter, you can also use it to write articles. 100% uniqueness :). Click Here:👉 https://bit.ly/3iPPltW

  8. Use the drops as instructed cialis generic tadalafil pentasa ciprofloxacin dose for cellulitis Brent crude prices rebounded from an early decline, closing up 25 cents or 0

  9. Most athletes who focused on long term results years later repeated this cycle after a 1 3 month off period achat furosemide

  10. I do not even understand how I ended up here, but I assumed this publish used to be great

  11. This is really interesting, You’re a very skilled blogger. I’ve joined your feed and look forward to seeking more of your magnificent post. Also, I’ve shared your site in my social networks!

  12. I appreciate you sharing this blog post. Thanks Again. Cool.

  13. I think this post makes sense and really helps me, so far I’m still confused, after reading the posts on this website I understand.

  14. That’s good, but I still don’t understand the purpose of this page posting, no or what and where do they get material like this.

  15. I just like the helpful information you provide in your articles

  16. For the reason that the admin of this site is working, no uncertainty very quickly it will be renowned, due to its quality contents.

  17. I do not even understand how I ended up here, but I assumed this publish used to be great

  18. You’re so awesome! I don’t believe I have read a single thing like that before. So great to find someone with some original thoughts on this topic. Really.. thank you for starting this up. This website is something that is needed on the internet, someone with a little originality!

  19. There is definately a lot to find out about this subject. I like all the points you made

  20. I think this post makes sense and really helps me, so far I’m still confused, after reading the posts on this website I understand.

  21. I do not even understand how I ended up here, but I assumed this publish used to be great

  22. I think this post makes sense and really helps me, so far I’m still confused, after reading the posts on this website I understand.

  23. I really like reading through a post that can make men and women think. Also, thank you for allowing me to comment!

  24. This is really interesting, You’re a very skilled blogger. I’ve joined your feed and look forward to seeking more of your magnificent post. Also, I’ve shared your site in my social networks!

  25. I just like the helpful information you provide in your articles

  26. Hi there to all, for the reason that I am genuinely keen of reading this website’s post to be updated on a regular basis. It carries pleasant stuff.

  27. This was beautiful Admin. Thank you for your reflections.

  28. I’m often to blogging and i really appreciate your content. The article has actually peaks my interest. I’m going to bookmark your web site and maintain checking for brand spanking new information.

  29. I very delighted to find this internet site on bing, just what I was searching for as well saved to fav

  30. This is my first time pay a quick visit at here and i am really happy to read everthing at one place

  31. This is really interesting, You’re a very skilled blogger. I’ve joined your feed and look forward to seeking more of your magnificent post. Also, I’ve shared your site in my social networks!

  32. I am truly thankful to the owner of this web site who has shared this fantastic piece of writing at at this place.

  33. 124 found that estrogen effectively prevents Iso induced cardiomyocyte hypertrophy and PP2B overactivation through the ERОІ pathway by promoting PLB phosphorylation and SERCA2a activity want to buy priligy in pakistan

  34. There is definately a lot to find out about this subject. I like all the points you made

  35. There is definately a lot to find out about this subject. I like all the points you made

  36. Awesome! Its genuinely remarkable post, I have got much clear idea regarding from this post.

  37. For the reason that the admin of this site is working, no uncertainty very quickly it will be renowned, due to its quality contents.

  38. I like the efforts you have put in this, regards for all the great content.

  39. Good post! We will be linking to this particularly great post on our site. Keep up the great writing

  40. You’re so awesome! I don’t believe I have read a single thing like that before. So great to find someone with some original thoughts on this topic. Really.. thank you for starting this up. This website is something that is needed on the internet, someone with a little originality!

  41. This is my first time pay a quick visit at here and i am really happy to read everthing at one place

  42. Меланхолия в конечном итоге заимствует часть
    признаков у печали, часть
    – из процесса затруднения выбора объекта
    нарциссизма. Меланхолию можно мыслить
    как реакцию на реальную потерю объекта любви, кроме того, она напрямую
    может быть связана с неврозом навязчивости.
    не продавая?

  43. Awesome! Its genuinely remarkable post, I have got much clear idea regarding from this post.

  44. There is definately a lot to find out about this subject. I like all the points you made

  45. Awesome! Its genuinely remarkable post, I have got much clear idea regarding from this post.

  46. Sitemiz üzerinden hesap çalmayla hiç uğraşmadan içerisinde UC’de bulunan pubg mobile
    hesaplarına ulaşabilirsiniz. En güncel yenilenen pubg mobile hesapları için bizi
    takip edin.

    PUBG Mobile hesap çalma konusu son derece ciddiye alınması gereken bir durumdur.
    Bu nedenle, güvenlik önlemlerini her zaman en üst seviyede tutmak ve şüpheli
    durumlarda hemen harekete geçmek önemlidir. Uygulanan doğru adımlarla birlikte, PUBG Mobile hesaplarının güvenliği sağlanabilir ve kullanıcıların keyifle oyun oynamalarına devam etmeleri mümkün olabilir.

    https://sites.google.com/view/pubg-mobile-hesap-calma/

  47. Güvenilir Bahis Siteleri Nelerdir?

    Güvenilir bahis siteleri, kullanıcıların güvenliğini ön planda tutan, lisanslı ve düzenlenen sitelerdir.
    Bu siteler, adil oyun politikaları ile birlikte, ödeme ve müşteri hizmetleri konularında da üstün kalite sunarlar.

    Ayrıca, güvenilir bahis siteleri, gizlilik politikalarına uygun hareket ederek,
    kullanıcı bilgilerinin korunmasını sağlarlar.

    https://sites.google.com/view/bahis-siteleri-bedava-bonus/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *