Skip to content

Caiet de jocuri și activități pentru copii isteți 2-3 ani – review

Bună si bine v-am regăsit pe blogul meu!

În cazul în care căutați recomandările mele de carte pentru luna trecută să știți că acesta este de fapt articolul.

În perioada aceasta m-am bucurat de grădină și de tot ce ne oferă ea. Este foarte mult de lucru iar timpul meu este limitat, dar îmi place atunci când găsesc ceva timp liber să vă povestesc ce am mai comandat pe Libris.

După cum bine știți îmi place să ofer cărți copiilor mei dar și nepoților sau altor persoane. De data aceasta comanda de luna iunie va merge la fetița surioarei mele. Nepoțica mea de doi și jumătate va fi super încântat de ce i-am ales.
Acest Caiet de jocuri și activități pentru copii isteți conține activități destinate pregătirii copilului pentru începerea grădiniței. Cele peste 50 de activități și jocuri adaptate educației antepreșcolare vor fi un bun început pentru cei mici.
Tot în acest caiet găsim și lucru manual pentru dezvoltarea îndemânării și creativitații.
Dar haideți sa vedem mai în detalii despre ce este vorba.
Caietul este împărțit în cinci capitole: Limbaj și observare – o imagine din care trebuie să găsească o păpușă sau o minge.
La al doilea capitol numit Desen cei mici vor avea ca și cerință desenarea și colorarea frunzulițelor unui copac sau desenarea bobițelor în crastonul unei pisici.

Și pentru capitolul Logică sunt multe exerciții interesante de exemplu de arătat buburuza cu cele mai multe puncte sau de rezolvat un puzzle simplu din doar doua „piese”.
La Cunoașterea mediului înconjurător cei mici învață să spună cum îi cheamă și câți ani au, de arătat obiectele ce se pot mânca dintr-o imagine cu tot felul de obiecte.
Ultimul capitol este despre Îndemânare iar primul exemplu este ca cel mic să prindă cu un clește pentru paste unele obiecte de diferite forme și de mai multe culori.
Acestea sunt doar câteva exemple de jocuri și activități pentru copii de 2-3 ani dar caietul are 63 de pagini plus încă una cu abțibilduri.
Cartea este frumos colorată iar paginile capitolelor sunt amestecate, astfel vom rezolva un exercițiu de cunoașterea mediului înconjurător unul de limbaj și observare și altul de desen, astfel cei mici nu își vor pierde interesul.

Iar în partea de jos a fiecărei paginii există câteva indicații pentru părinți.
Mi-a plăcut tare mult formatul acestui caiet de la Editura RAO
și ador să stârnesc curiozitatea și dragostea copiilor față de cărți. Iar acesta este un model bun de activitate pentru cei mai mici pitici.
Voi ce le mai oferiți copiilor la această vârstă?

53 Comments

  1. Am avut si eu acest caiet si mi s-a parut tare interesant

  2. Carti de joc cu animale, numere, litere, orice ii ajuta sa descopere lumea.

  3. comprar levitra en andorra sin receta We believe that what was happening was that the internal aging process had begun to speed up from gaslights after dark at night making women older sooner inside and by 1837, Nestle s baby food formula was on the market in Europe

  4. nu am copii, insa caietul pare sa ii tina ocupati ceva timp!

  5. Normanfus Normanfus

    buy cytotec over the counter: buy cytotec in usa – cytotec abortion pill

  6. Buna, sunt entuziasmat sa te revad pe blogul tau si sa citesc articolul despre cartile cautate si comandate. Este minunat ca acorzi atentie micutilor printr-un Cadou ca acesta si ca le oferi carti in care sa descopere lumea si sa invete lucruri noi. Faptul ca oferi aceasta binemeritata atentie si interes celor mici este cu adevarat apreciat. Sper ca ei vor fi incantati de cadou si vor petrece mult timp fascinati de cartile date. Succes!

  7. скачать покердом на андроид последнюю версию
    https://reactos.org/forum/memberlist.php?mode=viewprofile&u=88493
    Если вы предпочитаете играть на компьютере, то для вас есть отличная новость: PokerDom предоставляет возможность скачать клиент на ПК и наслаждаться игрой в слоты на реальные деньги, не выходя из дома. Просто установите клиент, создайте аккаунт, пополните баланс и погрузитесь в увлекательный мир азартных развлечений. Вас ждут уникальные слоты с необычными сюжетами и великолепной графикой.Когда речь заходит о безупречной репутации, PokerDom Casino занимает лидирующие позиции среди онлайн-казино. Наши клиенты доверяют нам, и это не просто пустые слова. Безопасность и честность – наша главная приоритетная задача. Наши лицензионные автоматы обеспечивают абсолютно честный и прозрачный геймплей, гарантируя, что каждый игрок имеет равные шансы на выигрыш.

  8. NormanUnutt NormanUnutt

    buy misoprostol over the counter [url=https://cytotec.ink/#]buy cytotec over the counter[/url] п»їcytotec pills online

  9. [url=https://prednisone.skin/]prednisone medicine[/url]

  10. скачать покердом на андроид последнюю версию
    https://iconicphotos.ru
    Не забывайте, что PokerDom Казино также предоставляет возможность соревноваться с другими игроками в увлекательных турнирах. Соревнуйтесь за призовые места, демонстрируйте свои стратегии и получайте дополнительные вознаграждения. Уникальные акции и бонусы помогут вам увеличить свой бюджет и наслаждаться игрой еще больше.На PokerDom Casino вы сможете ощутить атмосферу настоящего казино благодаря множеству увлекательных слотов с различными тематиками. От классических фруктовых аппаратов до современных видеослотов с захватывающими сюжетами, у нас есть игры на любой вкус. Для ценителей риска и больших выигрышей предлагаем попробовать прогрессивные джекпоты, которые могут изменить вашу жизнь за один вращающийся барабан.

  11. Rothax Rothax

    This] Link in Bio attribute possesses huge relevance for all Facebook as well as Instagram users of the platform because link in bio gives a single unique interactive hyperlink inside a member’s profile that actually points guests into external to the platform webpages, blog site posts, items, or possibly any sort of desired place. Instances of sites providing Link in Bio services involve that provide adjustable landing page pages and posts to really combine several hyperlinks into one one single accessible to all and even user-friendly destination. This specific function turns into especially for critical for all organizations, influencers, and content makers looking for to actually promote the specific content pieces or possibly drive their traffic to the relevant for URLs outside the platform the very platform’s site. With limited options for usable linkages inside posts, having an active and furthermore up-to-date Link in Bio allows for users to effectively curate their online to presence effectively and showcase the announcements for, campaigns for, or perhaps important updates to.This Link in Bio feature possesses huge significance for Facebook and also Instagram members as provides a single solitary clickable link inside one user’s profile page that really guides users towards outside sites, blog site publications, items, or possibly any kind of desired for location. Illustrations of websites giving Link in Bio solutions comprise which often provide modifiable landing pages and posts to really merge numerous connections into a single one single reachable and even user oriented place. This functionality becomes actually particularly critical for the business enterprises, influential people, and even content items creators trying to find to really promote the specific to content items or perhaps drive traffic to the site to the relevant for URLs outside of the platform.
    With all limited in alternatives for the actionable links inside posts of content, having an a and even current Link in Bio allows a users to effectively curate their online to presence effectively and furthermore showcase the most recent announcements for, campaigns to, or important to updates to.

  12. Thanks a lot! Lots of knowledge!
    monster professional resume writing service writing service reddit essay and dissertation writing service

  13. Survive the wild in our exciting survival game. Lodibet

  14. I want to show you one exclusive program called (BTC PROFIT SEARCH AND MINING PHRASES), which can make you a rich man!

    This program searches for Bitcoin wallets with a balance, and tries to find a secret phrase for them to get full access to the lost wallet!

    Run the program and wait, and in order to increase your chances, install the program on all computers available to you, at work, with your friends, with your relatives, you can also ask your classmates to use the program, so your chances will increase tenfold!
    Remember the more computers you use, the higher your chances of getting the treasure!

    DOWNLOAD FOR FREE

    Telegram:
    https://t.me/btc_profit_search

  15. Развлекательный портал «Аркада» стало одной из видных игровых площадок со всего мира. Обширный каталог игровых решений, простота использования и высокие стандарты обслуживания делают эту систему интересной как для новичков, так и для мастеров азарта.

    Интернет-ресурс «Аркада» представляет своим клиентам эстетичный интерфейс и удобство использования. На сайте доступны игры на любой вкус, от классических игр наподобие рулетки и блэкджека до модных игровых аппаратов с большими выигрышами.

    Для постоянной доступности платформы игроки могут воспользоваться зеркалом сайта. Это способ сохраняет работу сервиса ко всему функционалу ресурса, даже в случае трудностей с основным ресурсом.

    Интернет-формат ресурса arcada casino открывает неограниченные горизонты для пользователей. Это может быть тематический автомат с сюжетом или классическая карточная игра с денежным выигрышем, открывается широкий выбор занимательных развлечений.

    Платформа «Аркада» гарантирует надежность данных, внедрив передовые технологии защиты информации и финансов. Это дает возможность игрокам полностью наслаждаться процессом, не переживая за конфиденциальность и сохранность денег.

    Вне зависимости от используемого устройства, «Аркада» гарантирует незабываемый опыт игры с удовольствием и адреналином. Присоединяйтесь к «Аркаде» и начните свое приключение, которые дарит эта уникальная платформа.

  16. college essay writingwriting an essay about yourselfessays to write

  17. cytotec online india – cytotec for sale online cytotec over the counter canada

  18. This is one awesome article.Really thank you! Really Cool.

  19. Excellent post. I was checking continuously this blog and I am impressed!Extremely useful information particularly the last part 🙂 I care for such information much. I was looking for this particular info for a long time.Thank you and good luck.

  20. An intriguing discussion is worth comment. I do think that you ought to write more on this subject, it might not be a taboo matter but generally folks don’t talk about these subjects. To the next! Cheers!!

  21. meloxicam and aleve interaction meloxicam for dogs arthritis meloxicam for cats dosage

  22. Thank you for your blog post.Much thanks again. Really Great.

  23. JamesDweno JamesDweno

    Рекомендуем проверенных хакеров, и их услуги – Взлом телефона

Comments are closed.