Bună și bine te-am regăsit pe blogul meu!
Astăzi vă povestesc puțin despre ultima comandă pe Bonprix, știți că obișnuiesc să comand haine de la ei de câțiva ani și asta pentru că îmi este mie mult mai ușor în sensul că nu umblu prin magazine să văd ce îmi place și ce nu, dacă găsesc mărimea mea și tot așa.
Adevărul este că atât cumpăratul de haine online cât și cel fizic au avantaje și dezavantaje dar o să vorbim altădată despre asta.
Primul produs ales a fost acest pulover cu nasturi decorativi, de asta l-am și ales defapt pentru ca mi s-a părut un model drăguț și am zis ca mi s-ar potrivi.
Tot am zis că o să mă feresc de gri dar iată ca nu prea îmi iese, așadar acest pulover are o compoziție moale, care nu înțeapă, chiar dacă am impresia ca ar fi ceva asemănător cu lâna, în schimb este destul de călduros.
Este elastic, ușor de îmbrăcat iar nasturi se pot descheia de sus până jos, deci nu sunt doar decorativi.
Pentru partea de jos nu am știut ce să aleg dar pentru că aveam nevoie de o pereche de ghete le-am ales pe acestea cu șiret dar și cu fermoar.
Ghetele au talpa mai înaltă decât mă așteptam, lucru care îmi place pentru că eu oricum sunt mică de înălțime, sunt călduroase și comode. Doar că având această blaniță pe exterior îmi vine destul de greu atunci când trebuie să aleg pantalonii. Astăzi de exemplu am preferat să îmbrac o pereche de blugi mai lărguți dintr-o altă comandă.
Am încercat și cu pantaloni evazați dar trebuie să fie destul de lungi ca să acopere în întregime gheata și să arate bine.
Eu sunt obișnuită să port pantaloni skinny și fiind slabuță, dacă încalț aceste ghete îmi fac piciorul mare. Deci trebuie să creez un echilibru și hainele să fie destul de lejere ca să arate bine împreună.
Tot în această comandă am ales și copiilor câte ceva. Adelina și-a dorit mult o pijama tip salopetă din aceea pentru bebeluși. Se închide cu ajutorul unui fermoar ascuns care nu o deranjează absolut deloc, iar ca și imprimeu are un unicorn frumos colorat. Am ales o măsurăaoare sa fiu sigură că nu o incomodează iar ea este foarte fericită și doarme doar în ea.
Nu puteam să nu îi aleg și lui Simon ceva, așa că pentru el avem o gecuță de primăvară foarte drăguță și bine lucrată, dar care din păcate îi este un pic mare. Exact ceea ce spuneam mai sus, acesta este un dezavantaj faptul că nu poți atinge pentru a afla calitatea și nu poți proba. Inițial m-am gândit să îi fac retur dar apoi tot eu m-am gândit că o să îi vină la anul.
Voi cum vă cumpărați hainele, preferați comanda sau plimbările prin magazin?
cel mai simplu este sa stai in pat,sa comanzi si sa primesti mai ales cand e vorba de cumparat haine pt copii
imi place ca si copii sunt implicati si hainutele arata destul de bine
Frumoase și simple hăinuțele,într-o lume plină de haine sofisticate ne mai trebuie și așa și să ne simțim lejer 👏🏻