Mereu când aflu lucruri noi sunt curioasă dar în același timp sceptică, mai exact sunt genul de om care nu crede până nu vede.
De curând am folosit câteva amestecuri de uleiuri esențiale și pentru că nu este prima dată când aud despre eficiența lor am zis să aflu mai multe despre Beneficiile uleiurilor esențiale așa că în ultima mea comandă pe Libris am o comandat o carte exact cu acest titlu.

Cartea este într-un format 230 x 160 mm și are un număr de 166 de pagini. Este o ediție necartonată, apărută în 2019 și vine de la Editura CREATOR.
Aceasta poate fi considerată un abecedar al uleiurilor esențiale, cu alte cuvinte te introduce în lumea aceasta a plantelor și te învață tot ce trebuie să știe un începător.
Are un design plăcut, este ușor de parcurs și informațiile sunt structurate în așa fel încât să fie pe înțelesul tuturor.
Dacă e să vorbim un pic și despre subiectul cărții trebuie să știți ca primele medicamente au fost făcute tot din plante iar mai apoi cu ajutorul chimiei s-au tot sintetizat iar în ziua de astăzi doar 20% din medicamente mai au la baza plantele.

Totuși dacă îți dorești să tratezi sau să ameliorezi o problemă de sănătate doar cu uleiuri esențiale trebuie sa știi că sunt câteva protocoale care te vor ajuta. Singura condiție și cea mai importantă este că uleiurile esentiale trebuie sa fie pure, cu cele sintetice de zece lei nu veți obține niciun beneficiu.
Trebuie sa recunosc că m-a ajutat cineva cu niște blend-uri pe care le-am folosit atât pe mine cât și pe copii, pot spune ca simptomele au fost ameliorate, dar nu pot garanta 100% pentru eficiența lor.

Nu știu dacă aș putea să renunț în totalitate la medicamentele din farmacii în detrimentul uleiurilor esențiale, deși acestea nu ar avea reacții adverse lucru care mă atrage.
Voi folosiți uleiuri esențiale? Dacă doriți să întrați în lumea aceasta sa știți că vă recomand această carte.
În aceeași comandă am primit și o cărticică pentru Adelina învăț să citesc Cele 11 lebede mai avem astfel de cărți dar nivelul 1 este perfect pentru început.

Cartea are scrisul mic, iar unele cuvinte sunt înlocuite cu imagini. Povestea este ușor de citit și de înțeles, ideală pentru începători în ale cititului.

Dacă despre ce am comandat am vorbit, a venit timpul să vă spun despre cei 30 de ani împliniți de Libris, cu această ocazie site-ul are o nouă fațadă, iar coletul a venit ambalat într-un mod deosebit.

La mulți ani, Libris!
Dive into the adventure of a lifetime – join the best games online Lucky Cola
Thanks a lot for the article. Much obliged.
Wow, great blog post.Much thanks again. Want more.
What a stuff of un-ambiguity and preserveness of valuable know-how about unpredictedemotions.
Say, you got a nice blog.Really looking forward to read more. Much obliged.
Appreciate you sharing, great article post.Really thank you! Want more.
A round of applause for your post. Awesome.
Thanks for the feedback! That’s an interesting point. I suppose there are many reasons, internal and external, why we do not accomplish all that we might. Regardless, I am thankful for the Lord’s grace in that. Thanks again!
Am si eu cartea cu uleiuri si …tot de la Libris am achizitionat-o! Foarte interesanta !
Sunt faine aceste uleiuri esentiale. 😀 Si pentru mine carti + uleiuri esentiale = combinatie buna!!
Folosesc uleiuri esențiale. Cel de lavanda este preferatul meu.
Cel mai bun site Libris, cât despre uleiuri esențiale, le ador.
La mulți ani,Libirs! Tare mult îmi place site-ul.
Ce frumos le ambaleaza acum… E drept ca nu am mai comandat de mult timp de la ei, am preferat sa mergem direct in librarii.
Comand destul de des de la Libris, este unul din site-urile mele preferate.
Vreau și eu sa încerc uleiurile esențiale, mai mult pentru relaxare, iar aceasta carte pare numai bună pentru a ma familiariza cu folosirea lor.
Cred ca au o multime de beneficii uleiurile esentiale, trebuie doar sa ne documentam inainte.
Îmi plac tare mult uleiurile esențiale și le folosesc mereu.
Mi-ar plăcea însă la fel de mult să aflu ai multe despre ele și efectele benefice dintr-o carte.
Mulțumesc pentru recomandări, mi le-am notat!
Ce faina e cartea cu imagini! Mi se pare un start bun pentru lectura !
sunt mare fan uleiuri esentiale, am in casa destul de multicele 🙂 chiar ar trebui sa ma opresc!
Si eu folosesc uleiuri esentiale de cativa ani, fara sa renunt la medicamente, dar ma ajuta atat in privinta starii de bine dar am observat ca organismul meu isi revine mult mai repede si cu ajutorul uleiurilor esentiale.